Hartă - Comuna Făgețelu, Olt (Comuna Făgeţelu)

Comuna Făgețelu (Comuna Făgeţelu)
Făgețelu este o comună în județul Olt, Muntenia, România, formată din satele Bâgești, Chilia, Făgețelu (reședința), Gruiu, Isaci și Pielcani.

Comuna Făgețelu este situată în partea de nord, nord-est a județului Olt, la o distanță de 54 km de orașul Slatina și la 37 km de orașul Pitești. Are o suprafață de 45 km². Comuna Făgețelu face parte din categoria comunelor care se întâlnesc în Podișul Getic, respeciv Platforma Cotmeana, cu relieful deluros, fiind axată pe cursul superior al râului Vedea, față de care are o poziție apoape semetrică. În componența comunei Făgețelu intră satele: Făgețelu, Păcala, Bâgești, Chilia, Ciorâca, Gruiu, Isaci, Pielcani.

Spre nord, comuna Făgețelu se învecinează cu comuna Topana, în vest cu Leleasca, iar la est cu Vedea și în același timp cu județul Argeș. La sud se învecinează cu comuna Spineni.

În raport cu liniile de analiză geometrică ale globului pământesc, comuna Făgețelu este așezată la circa 30 km sud de paralela 45° latitudine nordică și cam la aceeași distanță între meridianele de 24° și 25° longitudine estică.

Comuna Făgețelu se distinge de celelalte localități din județ nu numai prin întindere și aproximativa simetrie față de albia râului Vedea, ci și prin predominarea altitudinii generale de peste 180 m (în rare excepții depășind cu puțin 200 – 230 m), simplitatea structurii geologice și zonalitatea altitudinală a condițiilor bioclimaterice și pedologice.

Așezările omenești reflectă o strânsă legătură cu relieful și hidrografia, cu liniile de circulație, orientate pe două direcții principale (nord-sud și vest-est), condițiile fizico-geografice fiind prielnice dezvoltării vieții și activității umane din cele mai vechi timpuri, determinând în bună parte structura și ocupațiile de bază ale locuitorilor.

Comuna Făgețelu iese în evidență în primul rând prin funcția ei agricolă și, într-o mai mică măsură, prin disponibilitățile de tip comercial-industrial. Satul cel mai vechi atestat documentar este Făgețelu (hrisovul domnesc din 1475, 1 iunie); satul Păcala în 1677, satul Ciorîca în 1644, satul Isaci sau Badea figurează în 1818, satul Gruiu în 1822 iar Pielcani în 1872. (Anexa nr. 2 și 3)

Față de reședința comunei, satele sunt așezate la distanțe cuprinse între 2 km (satul Isaci) și 6 km (satul Pielcani). Drumurile de interes local sunt în cea mai mare parte modernizate, iar cele naționale brăzdează comuna de-a lungul și de-a latul ei; respectiv – drumul național Pitești – Drăgășani, de la est la vest, și drumul național Slatina – Râmnicu-Vâlcea de la sud la nord. Cea mai apropiată stație de cale ferată este gara Corbu, situată la 35 km.

 
Hartă - Comuna Făgețelu (Comuna Făgeţelu)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...